Wednesday, October 29, 2008

Libertate Finaciară- Curs




Intro.
- De ce este nevoie de a învăţa despre bani?
- Libertatea financiară se referă la modul în care tu te relaţionezi cu banii.
- Unii cred că fericirea este legată de bani, alţii nu cred.(cât ai mai mult..)
- „Cine iubeste argintul, nu se satura niciodata de argint, si cine iubeste bogatia multa, nu trage folos din ea. Si aceasta este o desertaciune!” Eclesiastul 5: 10
- Sunt banii buni sau răi? „Caci iubirea de bani este radacina tuturor relelor; si unii, cari au umblat dupa ea, au ratacit dela credinta, si s'au strapuns singuri cu o multime de chinuri.” 1 Tim.6: 10
-Toţi banii sunt proprietatea lui Dumnezeu. „Al Meu este argintul, si al Meu este aurul, zice Domnul ostirilor.” Hagai 2: 8
- Dumnezeu deţine totul. Tu nu eşti adevăratul proprietar al lucrurilor pe care le deţii. Eşti, mai degrabă un manager(administrator) peste lucrurile pe care le-a permis Dumnezeu să le ai.
„Încolo, ce se cere de la ispravnici(administratori), este ca fiecare sa fie gasit credincios în lucrul încredintat lui.” 1 Cor. 4: 2
- Dacă eşti un administrator al banilor lui Dumnezeu, trebuie să te asiguri că faci exact ceea ce Dumnezeu doreşte să faci cu ei.
- Chiar dacă Dumnezeu însuşi este adevăratul deţinător al lucrurilor pe care tu le ai, totuşi El îţi permite să te bucuri de ei.
„Dar daca a dat Dumnezeu cuiva avere si bogatii, si i-a îngaduit sa manînce din ele, sa-si ia partea lui din ele, si sa se bucure în mijlocul muncii lui, acesta este un dar dela Dumnezeu” Eclesiastul 5: 19
- Sunt doar patru lucruri pe care tu le poţi face cu banii:
Diagrama
1) Câştigă bani
2) Dăruieşte bani
3) Cheltuieşte bani
4) Investeşte bani.
Aşasdar, libertatea financiară vine ca rezultat al credinioşiei financiare.

I. Câştigă banii cinstit.
Biblia ne învaţă că ideea de îmbogăţire rapidă este risipă de timp.
„Bogatia cîstigata fara truda scade, dar ce se strînge încetul cu încetul, creste.” Prov.13: 11
- Unii oameni joacă la loterie sau la jocuri, alţii fură, unii cumpără lucruri ieftine în vederea comerţului, alţii se roagă. Toţii cu speranţa că se vor îmbogăţi rapid.
- Biblia ne învaţă că abilitatea ta de a câştiga bani, este un dar de la Dumnezeu.
„Vezi sa nu zici în inima ta: ,,Taria mea si puterea mînii mele mi-au cîstigat aceste bogatii.``Ci adu-ti aminte de Domnul, Dumnezeul tau, caci El îti va da putere sa le cîstigi, ca sa întareasca legamîntul încheiat cu parintii vostri prin juramînt, cum face astazi.” Deut.8: 17-18
- Biblia ne învaţă să câştigăm banii prin muncă asiduă.
„Toamna, lenesul nu ara; la secerat, ar vea sa strînga roade, dar nu este nimic!”
Proverbe 20: 4
- Şi, în fine, Biblia ne învaţă că atunci când câştigi banii, să o faci cu onestitate. Să-i câştigi pe cale cinstită.
„Cine este credincios în cele mai mici lucruri, este credincios si în cele mari; si cine este nedrept în cele mai mici lucruri, este nedrept si în cele mari.”
Luca 16:10
- Câştigă bani fără a înşela, a minţi sau a te folosi de alţii. De fiecare dată când obţii bani, cineva îi dă. Dacă câştigi bani de la serviciu, angajatorul tău îţi plăteşte fiecare oră de muncă. Dacă obţii bani prin vânzare de lucruri, cumpărătorul îţi oferă banii să obţii ceea ce vinzi.
-Toate tranzacţiile făcute cu bani implică o persoană care dă şi o persoană care primeşte. Cerere şi ofertă. Ce se întâmplă atunci când o parte(persoană) din această tranzacţie nu este corectă? Cealaltă persoană pierde. Mai bine zis este jefuită. Chiar dacă este vorba de o mare companie, tot jaf se numeşte.
„Cîntarul si cumpana dreapta vin dela Domnul; toate greutatile de cîntarit sînt lucrarea Lui.” Prov.16: 11
- Dacă nu eşti cinstit cu privire la taxele tale, banii pe care îi primeşti prin minicună înseamnă că furi guvernul.
„Comorile cîstigate cu o limba mincinoasa sînt o desertaciune care fuge, si ele duc la moarte.” Proverbe 21: 6
Dumnezeu doreşte ca atunci când câştigi bani s-o faci onest. Câştigarea banilor, chiar dacă câştigi mult, nu te duce la libertate financiară. Libertatea financiară vine doar atunci când îi câştigi între graniţele credincioşiei financiare.

II. Dăruieşte cu generozitate.

„Dati, si vi se va da; ba înca, vi se va turna în sîn o masura buna, îndesata, clatinata, care se va varsa pe deasupra. Caci cu ce masura veti masura, cu aceea vi se va masura.” Luca 6: 38
- Aceasta este a doua fază a cercului libertăţii financiare. Dacă doreşti multiplicarea lui Dumnezeu, atunci dăruieşte. Dărnicia ta îl conştientizează pe Dumnezeu ca proprietar al tuturor lucrurilor. Trebuie să dăruieşti generos acolo unde este nevoie şi să vesteşti Evanghelia.
- Dărnicia este o cale supranaturală prin care îţi multiplici finanţele. A obţine binecuvântare financiară prin dărnicie nu are nici un sens, dar Biblia spune că dacă dăruieşti El te va binecuvânta. De fapt, El promite că-ţi va dovedi că dărnicia funcţionează.
„Aduceti însa la casa vistieriei toate zeciuielile, ca sa fie hrana în Casa Mea; puneti-Ma astfel la încercare, zice Domnul ostirilor, si veti vedea daca nu va voi deschide zagazurile cerurilor, si daca nu voi turna peste voi belsug de binecuvîntare.” Maleahi 3: 10
-Cere-i Domnului să-ţi arate cât de mult trebuie să dăruieşti unde să dăruieşti, când să dăruieşti şi chiar dacă trebuie să dăruieşti într-o anumită situaţie.
- El doreşte ca noi să savurăm cu bucurie dărnicia.
„Fiecare sa dea dupa cum a hotarît în inima lui: nu cu parere de rau, sau de sila, caci ,,pe cine da cu bucurie, îl iubeste Dumnezeu.”
- Principiul însămânţării şi al recoltei este un principiu de bază în Scriptură. Atunci când dai cu generozitate, semeni sămânţa care produce binecuvântarea lui Dumnezeu. Recoltezi binecuvântarea lui Dumnezeu(multiplicarea).
„ci sa-i dai si sa nu dai cu parere de rau în inima; caci pentru aceasta te va binecuvînta Domnul, Dumnezeul tau, în toate lucrarile de cari te vei apuca.” Deut. 15: 10
„Cinsteste pe Domnul cu averile tale, si cu cele dintîi roade din tot venitul tau: caci atunci grînarele îti vor fi pline de belsug, si teascurile tale vor geme de must.” Prov.3: 9-10
Iată trei lucrui care împlineşte dărnicia ta:
1) Conştintizarea lui Dumnezeu
2) Împlineşte nevoile
3) Vesteşte Evanghelia
„Al Domnului este pamîntul cu tot ce este pe el, lumea si cei ce o locuiesc!”
Ps. 24: 1
Zeciuială-Constintizarea lui Dumnezeu-diagrama
Poţi să-i dai Domnului tot? Nu, în realitate nu poţi. Însă, poţi să-i dedici o parte Domnului. Prin faptul că tu îi dai o parte din ceea ce ai, înseamnă că tu conştientizezi că Dumnezeu este deţinătorul tuturor lucrurilor.
- Bilblia adesea vorbeşte despre faptul că partea pe care trebuie s-o dai este zeciuiala.A zecea parte.
„Orice zeciuiala din cirezi si din turme, din tot ce trece subt toiag, sa fie o zeciuiala închinata Domnului.” Levitic 27: 32
-noi nu putem da animale, dam banii nostrii.
-Aşadar, fie că ai mult sau puţin, în economia lui Dumnezeu, noi toţi dăm la fel atunci când dăm zeciuiala. Primul lucru pe care trebuie să-l faic cu banii tăi-este zeciuiala.
- Indiferent dacă este salariu, sau un dar-dă înapoi Domnului a zecea parte.
„În ziua dintîi a saptamînii, fiecare din voi sa puna deoparte acasa ce va putea, dupa cîstigul lui, ca sa nu se strînga ajutoarele cînd voi veni eu.” 1 Cor 16: 2
-„Se cade sa însele un om pe Dumnezeu, cum Ma înselati voi?`` Dar voi întrebati: ,,Cu ce Te-am înselat?`` Cu zeciuielile si darurile de mîncare.” Maleahi 3: 8


Saraci-dărnicie-diagrama


- Grija faţă de săraci şi de nevoi nu este o idee inventată de guvern. Caritatea a fost ideea lui Dumnezeu. Dumnezeu este plin de milă şi doreşte ca poporul Său să aibe grijă de cei săraci şi de cei în nevoie.
„Totdeauna vor fi saraci în tara; de aceea îti dau porunca aceasta: ,,Sa-ti deschizi mîna fata de fratele tau, fata de sarac si fata de cel lipsit din tara ta.” Deut 15: 11
Când dai săracilor şi când împlineşti o nevoie, dai lui Dumnezeu.
Există o legătură între generozitatea noastră şi binecuvântarile Sale.
„Omul milostiv va fi binecuvîntat, pentruca da saracului din pînea lui.”
Prov.22: 9
Dărnicia duce la înmulţirea oferită de Dumnezeu. Prin dărnicie conştientizeti că totul aparţine lui Dumnezeu. Când împlineşti o nevoie faci voia lui Dumnezeu.
- Mărturie-
- EL sau fără El. Lui îi pasă de sufletele lor. El şi-a dovedit dragostea Sa mare pentru oameni prin faptul că L-a dat pe Fiul Său. Dărnicia Lui a fost generoasă şi plină de sacrificiu. Ioan 3: 16
- Vesteşte Evanghelia-diagrama
- suport financiar pt lucrari-radio, orfelinate, etc.
„În toate rugaciunile mele ma rog pentru voi toti, cu bucurie pentru partea, pe care o luati la Evanghelie, din cea dintîi zi pîna acum.” Filipeni 1: 5
Poţi da cu bucurie deaorece îi ajuţi pe oameni să-L cunoască. Dumnezeu i-a chemat pe unii oameni să-i înveţe pe alţii cum să trăiască.
„Cine primeste învatatura în Cuvînt, sa faca parte din toate bunurile lui si celui ce-l învata.” Galateni 6: 6
- „Apoi le-a zis: ,,Vedeti si paziti-va de orice fel de lacomie de bani; caci viata cuiva nu sta în belsugul avutiei lui.” Luca 12: 15
Dărnicia-generoasă-cu sacrificiu. Astfel va reflecta modul în care Tatăl nostru ceresc ne-a dat. Dumnezeu ne-a aferit cea mai mare posesiune a Sa, Isus. Astfel avem ceea ce avem. Forma diagramei este o cruce. Isus ne-a oferit tot ceea ce avea.


III. CHELTUIEŞTE CU ÎNŢELEPCIUNE

Verset cheie: Comori de pret si untdedelemn sînt în locuinta celui întelept, dar omul fara minte le risipeste. –Proverbe 21.20

Libertatea financiară vine atunci când faci ceea ce Dumnezeu vrea să faci, nu ceea ce vrei tu să faci. Este uşor să începi să cheltuieşti nebuneşte, dar devine greu şi sfârşeşte în sclavie. Este greu să cheltuieşti înţelept , însă devine uşor şi te conduce la libertat financiară. Calea de la a cheltui nebuneşte la a cheltui înţelept trece pe la cruce.
Diagrama 3-un click
- Libertatea financiară nu cere să ai mare avere. Dimpotrivă, cere o mânuire potrivită a oricăror bunuri şi fonduri care le ai în posesie. Aceasta este credinioşia financiară
- Lecţia aceasta se concentrează pe călăuzirea lui Dumnezeu în a cheltui banii şi pe consecinţele neascultării de călăuzirea lui Dumnezeu.
Samanati mult, si strîngeti putin, mîncati, si tot nu va saturati, beti, si tot nu va potoliti setea, va îmbracati, si tot nu va este cald; si cine cîstiga o simbrie, o pune într'o punga sparta ! Hagai 1.6
- Distanţa de la a avea mult la a avea puţin este scurtă şi începe uşor. Este uşor să cheltuieşti banii pe lucruri de care în mod normal nu ai nevoie.
Intrati pe poarta cea strîmta. Caci larga este poarta, lata este calea care duce la pierzare, si multi sînt ceice intra pe ea .Matei 7.13
- Atunci când treci prin poarta largă, cheltuieşti mult mai mult decât ceea ce ai, foloseşti credite pentru a obţine ce vrei şi cumperi ce vrei. Cu toate că pe această cale intri aşa de uşor, de cele mai multe ori te duce în imposibilitatea de a-ţi plăti facturile şi de aici nevoia de a-ţi lua mai multe slujbe sau a lucra peste program pentru a supravieţui cheltuielilor zilnice. Calea aceasta duce la încordarea relaţiilor, îţi aduce dureri de cap, stres şi nemulţumire.
- Caci, cine dintre voi, daca vrea sa zideasca un turn, nu sta mai întîi sa-si faca socoteala cheltuielilor, ca sa vada daca are cu ce sa-l sfîrseasca? Luca 14.28
- Calea care la început era uşoară, în timp, devine tot mai grea şi sfârşeşte în sclavie. Eşti sclavul facturilor, creditorilor sau eşti chiar falimentar.
Bogatul stapîneste peste cei saraci, si cel ce ia cu împrumut, este robul celui ce-i da cu împrumut. – Proverbe 22.7
Dacă ai dificultăţi financiare, marchează cu X pentru a arăta unde te afli pe această diagramă.
-Mărturie-Începutul căsătoriei-nu dădeam zeciuială. Ne împrumutam cât să dă înapoi.
- Dar daca robul acela zice în inima lui: ,Stapînul meu zaboveste sa vina`; daca va începe sa bata pe slugi si pe slujnice, sa manînce, sa bea si sa se îmbete,
stapînul robului aceluia va veni în ziua în care el nu se asteapta, si în ceasul în care nu stie, si-l va taia în bucati; si soarta lui va fi soarta celor necredinciosi în lucrul încredintat lor. Robul acela, care a stiut voia stapînului sau, si nu s'a pregatit deloc, si n'a lucrat dupa voia lui, va fi batut cu multe lovituri. Luca 12.45-47
- Dumnezeu poate folosi sclavia ta financiară pentru a ajuta să iei decizia de a te opri să faci lucrurile în felul tău. El vrea să urmezi căile Lui pentru că atunci când asculţi de El vei fi binecuvântat.
- Se întîmpla sa cada în lanturi, si sa fie prinsi în legaturile nenorocirii?
Le pune înainte faptele lor, faradelegile lor, mîndria lor.
Îi înstiinteaza ca sa se îndrepte, îi îndeamna sa se întoarca dela nelegiuire.
Daca asculta si se supun, îsi sfîrsesc zilele în fericire, si anii în bucurie.
Iov 36.8-11
Dumnezeu îi numeşte pe cei care îşi administrează banii lor după voia lui Dumnezeu, buni ispravnici. Ca un bun ispravnic trebuie să fi credincios chiar dacă Dumnezeu ţi-a dat mult sau puţin să administrezi.

Cine este credincios în cele mai mici lucruri, este credincios si în cele mari; si cine este nedrept în cele mai mici lucruri, este nedrept si în cele mari.
Deci, daca n'ati fost credinciosi în bogatiile (Greceste: Mamona.) nedrepte, cine va va încredinta adevaratele bogatii? Si daca n'ati fost credinciosi în lucrul altuia, cine va va da ce este al vostru? Luca 16.10-12
Diagrama
A cheltui înţelept pare greu la început pentru că eşti mult mai obişnuit de a face lucrurile în felul tău decât aşa cum vrea Dumnezeu. Lucrurile noi încep întotdeuna cu dificultate şi stângăcie. În al doilea rând îţi ia timp să-ţi faci un plan sau un buget. Ia în considerare următoarele lucruri atunci când îţi faci bugetul lunar:
1. Plăteşte-ţi taxele
Dati tuturor ce sînteti datori sa dati: cui datorati birul, dati-i birul; cui datorati vama, dati-i vama; cui datorati frica, dati-i frica; cui datorati cinstea, dati-i cinstea. Romani 13.7
Acest verset răspunde la întrebarea dacă Dumnezeu vrea ca tu să-ţi plăteşti taxele sau nu. Nu trebuie să plăteşti mai mult decât datorezi, însă plăteşte!

2. Ai grijă de necesităţi
Daca nu poarta cineva grija de ai lui, si mai ales de cei din casa lui, s'a lepadat de credinta, si este mai rau decît un necredincios. 1 Timotei 5.8
Ai grijă de familia ta asigurându-le necesităţile. Acestea sunt: mâncare, haine, adăpost şi transport. Biblia pune mare preţ pe a te îngriji de nevoile celor din familia ta.

3. Cheltuieşte mai puţin decât ai câştiat
Comori de pret si untdedelemn sînt în locuinta celui întelept, dar omul fara minte le risipeste. –Proverbe 21.20
Unul din principiile lui Dumnezeu este să nu cheltui toţi banii pe care îi ai. A cheltui tot ce câştigi te duce în imposibilitatea de a strânge ceva sau de a putea vreodată investi.

4. Plăteşte-ţi datoriile la timp
Nu zice aproapelui tau: ,,Du-te si vino iaras; îti voi da mîne!`` cînd ai de unde sa dai. Proverbe 3.28
Alt principiu al lui Dumnezeu este acela de a-ţi plăti datoriile la timp atunci când ai promis să plăteşti. Nu folosi banii pe care îi datorezi cuiva pentru alte lucruri.

5. Elimină datoriile
Sa nu datorati nimanui nimic, decît sa va iubiti unii pe altii: caci cine iubeste pe altii, a împlinit Legea. Romani 13.8
Dacă ai intrat în datorii , trebuie să-ţi onorezi datoria de a plăti inapoi. Cei care sunt neînţelepţi în a cheltui banii sunt foarte indulgenţi cu ei înşişi şi îşi planifică banii superficial, lucruri care amândoua arată că nu urmează planul lui Dumnezeu. Aceştia sfârşesc în sclavie financiară care arată cam aşa: facturi întârziate, datorii şi legături la creditori, insatisfacţie, decădere morală, îngrijorare, sărăcie în familie. Chiar dacă a urma căile lui Dumnezeu este greu, sclavia financiară este mai grea.

A cheltui înţelept devine mult mai uşor atunci când începi să trăieşti în mod consistent după principiile lui Dumnezeu. Beneficiile unei cheltuiri înţelepte vor fi acelea că nevoile tale vor fi împlinite şi vei avea bani în plus pentru a da şi pentru a investi.
Dacă vei continua pe calea unei cheltuiri înţelepte, nu numai că va deveni uşor, dar în final vei experimenta libertatea financiară.
Si pe tine te va scoate din strîmtoare, ca sa te puna la loc larg, în slobozenie deplina, si masa ta va fi încarcata cu bucate gustoase. Iov 36.16

Mulţi oameni ajungând în acest punct încep să culeagă şi să se bucure de fructele unei cheltuiri înţelepte. Unii sunt capabili să se pensioneze şi să-şi dedice viaţa în slujirea lui Dumnezeu.
Comori de pret si untdedelemn sînt în locuinta celui întelept, dar omul fara minte le risipeste. –Proverbe 21.20

Gândiţi-vă la acest paradox: cei care cheltuie neînţelept cred că ei sunt liberi să facă ce doresc cu finanţele lor, dar sfârşesc în sclavie. Cei înţelepţi cu banii lor îşi predau căile lor lui Dumnezeu pentru a deveni slujitori şi găsesc libertatea. Libertatea vine din a face voia lui Dumnezeu şi nu a ta.

Voi umbla în loc larg, caci caut poruncile Tale. Psalmi 119.45
Puterea de a te transforma dintr-un cheltuitor neînţelept în unul înţelept vine de la Isus. Când El este în centrul vieţii tale, El te transformă dintr-un egoist, necredincios şi neînţelept în unul credincios, înţelept care se concentrează pe Dumnezeu şi nu pe sine. În următoarea diagramă este ilustrată ascultatea lui Isus la cruce şi nevoia ta de a te lepăda de sine şi a-L urma pe El.

Apoi a zis tuturor: ,,Daca voeste cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea în fiecare zi, si sa Ma urmeze. Luca 9.23

Fă-ţi un plan sau un buget pentru a ajunge la libertate financiară. Planifică-ţi nişte obiective pe care să le respecţi cu credincioşie. Depinde de noi să ne facem un plan şi depinde de Dumnezeu ca noi să-l putem urma.
Inima omului se gîndeste pe ce cale sa mearga, dar Domnul îi îndreapta pasii. –Proverbe 16.9
Chiar şi Dumnezeu face planuri.
Caci Eu stiu gîndurile, pe cari le am cu privire la voi, zice Domnul, gînduri de pace si nu de nenorocire, ca sa va dau un viitor si o nadejde. Ieremia 29.11

O planificare bună cere atenţie la detalii. Asta înseamnă a cunoaşte bine ce se întâmplă în sectorul tău financiar.
Îngrijeste bine de oile tale, si ia seama la turmele tale.Proverbe 27.23
Roagă-l pe Dumnezeu să te ajute să faci un buget şi să renunţi la tot ce trebuie pentru a intra pe poarta cea strâmtă.

Si Domnul a zis: ,,Cine este ispravnicul credincios si întelept, pe care-l va pune stapînul sau peste slugile sale, ca sa le dea partea lor de hrana la vremea potrivita
Ferice de robul acela, pe care stapînul, la venirea lui, îl va gasi facînd asa!Adevarat va spun, ca îl va pune peste toata avutia sa. Luca 12.42+44

IV. INVESTEŞTE CU ATENŢIE

Verset cheie:
Pentruca celui ce are, i se va da, si va avea de prisos; dar dela cel ce n'are, se va lua si ce are! Matei 25. 29

Ultima parte din ciclul libertăţii financiare este de a investi cu atenţie. Pentru a avea bani să investeşti trebuie să începi prin a lua în calcul cât câştigi, cât cheltui, cât dai în fiecare lună. Surplusul pe care îl obţii printr-un salariu cinstit, o dărnicie generoasă şi o cheltuială înţeleaptă poate fi folosit pentru o investiţie atentă. Înainte de a face asta, ai nevoie de un plan.

DIAGRAMA- 4 Plan de investiţie V(venit)
- Pentru a avea bani să investeşti trebuie să începi prin a lua în calcul venitul lunar.
Venitul lunar este prescurtat V în diagramă. Aminteşte-ţi că înainte de a da, de a cheltui sau a investi, trebuie să câştigi!

Dacă ai primi 1.000.000 acum, care este primul lucru care îţi trece în minte referitor la modul în care i-ai cheltui?
Imagineză-ţi că ai primi 10.000.000. Cum i-ai cheltui? Ultima provocare: ce ai face cu 500.000.000?
Dacă spui că ai cheltui toate aceste sume de bani (după ce ai da zeciuiala), altfel decât pe datorii sau investiţii, atunci nu te gândeşti la libertate financiară.
Comori de pret si untdedelemn sînt în locuinta celui întelept, dar omul fara minte le risipeste. –Proverbe 21.20

Când te-ai gândit ce vei face cu banii, ai luat în considerare zecimea şi dărnicia? Dărnicia generoasă este al doilea pas după câştig.Următoarea diagramă arată diferenţa dintre ceea ce câştigi şi ceea ce dai. După ce dai, ceea de rămâne se numeşte venit de cheltuit.
- MĂRTURIE –Explică diagrama. Fii sincer dacă calculezi aşa în fiecare lună

Dumnezeu ţi-a dat bani pentru a te îngiji de nevoile tale, aşa că cheltuieşte cu înţelepciune! Cheltuiala este adăugată în diagrama care urmează.

Dacă ai toţi banii care îţi trebuie pentru cheltuielile lunare, atunci Dumnezeu ţi-a dat mai mulţi bani pentru a-i administra pentru El. Dacă ai da cuiva banii tăi să-I administreze, nu ai vrea ca acea persoană să-ţi dea o creştere a sumei pe care i-ai încredinţat-o?

Cel ce primise cei cinci talanti, a venit, a adus alti cinci talanti, si a zis: ,Doamne, mi-ai încredintat cinci talanti; iata ca am cîstigat cu ei alti cinci talanti.` Stapînul sau i-a zis: ,Bine, rob bun si credincios; ai fost credincios în putine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intra în bucuria stapînului tau.`Matei 25. 20-21

Aici intervine credinţa. Trebuie să crezi că ai abilitatea să administrezi ceea ce ţi-a dat Dumnezeu.De îndată ce primeşti o creştere a banilor, Dumnezeu este interesat să investeşti.

Fondurile în plus sunt folosite pentru a reduce datoriile, păstrate pentru urgenţe şi investite pentru a produce noi venituri. Dacă eşti în datorii, a scăpa de datorii este primul lucru pe care îl vei face cu un surplus de bani. Aceasta este o investiţie în viitoarea ta libertate financiară.
Plan de investiţie
(diagrama completă)

Sunt două motive pentru care trebuie să investeşti. Primul, este o administrare bună a banilor stăpânului. Al doilea este că o investiţie atentă poate acoperi toate nevoile financiare pentru o dărnicie generoasă şi o cheltuire înţeleaptă.


Planurile omului harnic nu duc de cît la belsug, dar celce lucreaza cu graba n'ajunge de cît la lipsa. Proverbe 21.5

A investi înseamnă a-ţi folosi banii pentu a obţineo creştere financiară. A cumpăra lucruri astăzi a căror valoare va creşte mâine, înseamnă investiţie.

De exemplu, o casă este considerată o investiţie pentru că atâta timp cât te îngrijeşti de ea, de obicei creşte ca valoare. Alte investiţii pot fi: propeietăţi, fonduri mutuale, depozite, ipoteci sau aur.
Beneficiul iniţial al invesiţiei va aduce o creştere. Investiţia ta în timp se va dubla. Cu cât creşte procentul dobânzii investiţiei, cu atât investiţia se va dubla.Este o modalitate de a calcula numărul de ani necesari pentru a dubla o investiţie. Asta dacă dobânda anuală a investiţiei este cunoscută.
Acest calcul se numeşte Regula 72. Împărţiţi 72 la numărul care arată dobânda investiţiei şi veţi afla în câţi ani dublaţi valoarea investiţiei.
EX: 72: 8% = 9 ani
De exemplu, dacă o casă a costat 50.000 dolari în 1987 costă aproape 100.000 dolari în 2005. Această investiţie s-a dublat în 18 ani asta înseamnă că a crescut în valoare cu 4% pe an.

Mai este o regulă economică care tinde să fie adevărată atunci când investeşti. Aceasta sună aşa: cu cât este mai mare dobânda investiţiei, cu atât este mai riscantă investiţia.

Aceasta poate fi înţeleasă folosind exemplul unei case. O casă va creşte anual cu o sumă mică. Prin urmare poţi cumpăra o casă mică sau una mare şi să aştepţi o creştere mică a investiţiei în fiecare an.
Dacă păstrezi banii investiţi fără să scoţi din ei, investiţia va creşte. Când această creştere este reinvestită, va produce o altă creştere.

Dobânzile anuale care sună prea bine pentru a fi adevărate, s-ar putea să nu fie adevărate!
Omul lesne crezator crede orice vorba, dar omul chibzuit ia seama bine cum merge. –Proverbe 14.15

Orice investiţie implică anumite riscuri de a pierde banii. O modalitate care reduce riscul de a pierde toţi banii dacă investiţia merge rău este de a divide banii în mai multe investiţii.
Împarte-o în sapte si chiar în opt, caci nu stii ce nenorocire poate da peste pamînt. Eclesiastul 11.2

Este posibil ca investiţia ta făcută cu atenţie să producă o sumă mare, care îţi va asigura un creştere a venitului anual suficient de mare pentru a dărui cu generozitate şi pentru a cheltui cu înţelepciune. Această creştere devine sursa venitului tă pentru cheltuială. Trăieşti din venitul asigurat de investiţia ta.
Când ai această sursă de venit asigurată de investiţia ta, te poţi pensiona. Atât timp cât nu trebuie să lucrezi pentru a câştiga bani, eşti liber să donezi timpul tău unei biserici, unei acţiuni de caritate sau unei lucrări.
Deasemeni, libertatea financiară îţi permite să-ţi ajuţi copiii pentru creşterea nepoţilor. Şi, în fine, libertatea financiară îţi va permite să te opreşti din muncă atunci când nu vei mai putea face faţă.
„Fratilor, voi ati fost chemati la slobozenie. Numai, nu faceti din slobozenie o pricina ca sa traiti pentru firea pamînteasca, ci slujiti-va unii altora în dragoste.” Galateni 5: 13
Este o urgenţă să-ţi planifici bugetul şi să te ţii de plan dacă doreşti să te pensionezi având un venit de cheltuială bun.
De câţi bani ai avea nevoie într-un an dacă te-ai pensiona? Pentru acest exerciţiu, consideră ca ai casa plătită şi că ai copiii la casa lor.

Începe de azi
Calea de a economisi suficient de mult pentru viitor este aceasta: Începe investiţia de azi.
Orice cheltuială care poate fi eliminată îţi va creşte suma de investit. Bucuria de a multiplica banii te împuterniceşte de a elimina cheltuielile neimportante şi de a-ţi planifica bugetul lunar.
Libertatea financiară îţi va asigura nu numai cheltuielile ci şi urgenţele vieţii sau lăsarea unei moşteniri.

Urgenţe
Urgenţele sunt o parte a vieţii. Dacă ai bani să le faci faţă, înseamnă că ai ştiut să investeşti cu înţelepciune. Dacă nu ai urgenţe, investiţia ta creşte. Dacă ai urgenţe poţi scoate bani pentru a plăti.
„Omul de bine lasa mostenitori pe copiii copiilor sai,…” Proverbe 13: 22

Moştenire
Moştenirea produce o mare bucurie copiilor şi nepoţilor. Poţi lăsa o moştenire dacă investeşti cu atenţie.

Concluzie
Cere-I lui Dumnezeu un plan de investiţii care va creşte ceea ce Dumnezeu ţi-a dat să administrezi.

Thursday, October 23, 2008

Influenţează generaţia următoare-UCB

Deuteronom 1: 6 „Aţi locuit destulã vreme în muntele acesta.”

Un tânăr îi explica unui om mai în vârstă de ce generaţia celor mai în vârstă nu o înţelege pe cea a tinerilor. „Voi trăiţi într-o lume primitivă, a spus el „Noi avem călătorii în spaţiu, energie nucleară şi computere.” Zâmbind, bătrânul a replicat, „ai dreptate, noi nu avem toate aceste lucruri, de aceea le inventăm!” Aşadar, tu ce faci pentru a binecuvânta generaţiile viitoare? Dumnezeu a spus, ...”Voi turna Duhul Meu peste sămînţa ta, şi binecuvîntarea Mea peste odraslele tale,” Dumnezeu doreşte ca generaţia următoare nu numai să meargă pe urmele celei anterioare, ci s-o depăşească! Deasemeni, El doreşte ca tu să fi acela dintre toţi care să ridice ştacheta. Nu lăsa confortul tău să fie scuza pentru neschimbarea lucrurilor vechi. Pentru a merge dincolo de barierele tale mentale, trebuie să te opreşti în a mai spune lucruri precum, „Aşa sunt eu făcut” sau „familia mea niciodată nu s-a avântat aşa de mult, şi nici eu nu voi merge mai departe. „Nu, tu îl contrazici pe Dumnezeu!” Când Dumnezeu a eliberat Israelul şi se îndrepta către Ţara Promisă, o călătorie care ar fi trebuit să îi ia 11 zile, a făcut-o în 40 de ani. Ei au sfârşit prin a se învârti în jurul aceluiaşi munte în mod repetat, din cauza faptului că au fost robi prea mult timp nu puteau apuca ceea ce Dumnezeu le pregătise. În fine, Dumnezeu le-a spus, „Aţi locuit destulã vreme în muntele acesta. intraţi şi luaţi în stăpînire ţara pe care Domnul a jurat părinţilor voştri, Avraam, Isaac şi Iacov, că o va da lor şi seminţei lor după ei.” Deut.1: 6-8. Dacă trecutul tău este caracterizat de eşec şi disperare, ridică-te şi spune, „E destul! De-acum îl voi crede pe Dumnezeu pentru lucruri mari!”În astfel de momente destinul tău se formează. Gândeşte-te: deciziile pe care le ei astăzi, te vor afecta nu numai pe tine, ci şi generaţiile viitoare. Aşă că, fii sigur că ei deciziile cele mai bune!  

Monday, October 20, 2008

Este timpul să mergi în ofensivă!

„A Celui ce, prin puterea care lucreaza în noi, poate sa faca nespus mai mult decît cerem sau gîndim noi..” Efeseni 3: 20
Este timpul să ne mutăm din mentalitatea de supravieţuitor într-o poziţie de „conducere şi domnie !” De la obţinerea suficientului, la a avea mai mult decât suficient ! Recent, l-am întrebat pe cineva, „Ce faci ?” El a replicat, „Bine, sub circumstanţe !” M-am gândit, Ce faci acolo ? Apostolul Pavel a spus: „Noi suntem mai mult decît biruitori.” 
Rom. 8: 37. Un biruitor, câştigă, dar unul care este mai mult decât biruitor, domneşte şi conduce: Ei sunt în control !
 Nu ni se spune să facem faţă diavolului, ci să ne împotrivim lui şi el va fugi(Iacov 4: 7). Cuvântul în greacă pentru „a fugi” înseamnă să fugi speriat(terorizat). Imaginează-ţi că trăieşti într-un asemenea fel încât atunci când te scoli diavolul tremură şi strigă,
 „Ajutor- s-a trezit din nou !” Pavel spune, „Nu-i da prilej diavolului” Efeseni 4: 27. Satan nu are loc până când nu-i dai tu. Uită-te direct în ochii lui şi spune-i, „nici măcar un centimetru !” Înţelege, scopul lui este să te separe de credinţa ta; deoarece numai prin credinţă poţi învinge orice circumstanţe, şi numai prin credinţă poţi primi fiecare beneficiu pe care Dumnezeu ţi l-a promis Evrei 11: 6 De patru ori în Biblie ni se spune, „Cel neprihănit va trăi prin credinţă” Este un stil de viaţă ! Aşa că cere-i lui Dumnezeu să trăieşti prin credinţă- 24 de ore pe zi !

Wednesday, October 8, 2008

"Am ramas numai eu singur..” 1 Împ.19: 10-UCB

Depresia l-a convins pe Ilie că nimeni nu mai era într-o asemenea stare cum era el. Se simţea cu adevărat unic. Noi toţi trecem pe aici. În spatele zâmbetului vecinului, sau plăcuţei de pe uşa sefului, sunt lucruri grele despre care ei nu vor să vorbească. Aşadar, trăiesc într-o tăcere disperată, despre care Dr. Luther King Jr. Vorbea, „Poate că am sosit cu diferite corăbii, dar acum suntem toţi pe aceeiaşi barcă.”
Apostolul Pavel spunea, „Nu v-a ajuns nici o ispită, care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui sa fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit si mijlocul să iesiţi din ea, ca s-o puteti răbda.” 1 Cor. 10: 13
Înaintea oricărei cununi există o cruce. Bunyan a scris „Călătoria Pelerinului” în închisoare. Florence Nothingale, era prea bolnav să se poată mişca din pat, Wurbrand a fost în închisoare suferind foarte mult. Nu eşti unic, Nu eşti singur!
„Caci sînt bine încredintat ca nici moartea, nici viata, nici îngerii, nici stapînirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înaltimea, nici adîncimea, nici o altă făptură (Sau: zidire.), nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.” Romani 8: 38,39 Absolult nimic nu ne poate despărţi de dragostea lui Dumnezeu!! Ce altceva mai doreşti?

„Un om ca mine să fugă?” Neemia 6: 11-UCB

Dacă eşti interesat cum să ai succes atunci studiază cartea lui Neemia. Ierusalimul zăcea în ruine; atunci a intrat el în vizor. El a adunat, organizat şi i-a motivat pe oameni. 52 zile mai târziu, ei şi-au spălat mistriile lor, şi-au aranjat echipamentul lor şi s-au apucat să construiască un zid nou. Cum a reuşit să facă aceasta?
1) El a avut pasiune! El nu putea să doarmă pentru că se gândea la problemă şi la cum putea să o soluţioneze.(Neemia 1: 3-4)
2) El a putut să motiveze şi pe alţii! Cât de bună este viziunea ta dacă nu poţi motiva şi implica şi pe alţii în ea? (Neemia 4: 17)
3) El avea încredere în Dumnezeu! Poate că s-a îndoit de abilităţiile proprii, dar nu s-a îndoit de puterea şi abilităţile lui Dumnezeu. Cartea lui este plină de rugăciuni: liniştite, scurte, specifice(Neemia 4:4).
4) A refuzuat să renunţe! De când a început să facă primele amestecuri de mortar şi până când a terminat ultima poartă, criticii nu l-au lăsat. Numic nu l-a clintit! Nici bârfa, nici critica, nici sarcasmul, nici suspiciunea(Neemia 6: 11)
5) A fost înţelept! A avut câţiva lucrători care construiau zidul şi unii care stateau în gardă împotriva unui atac.(Neemia 4: 16). A acţionat fără exagerări, a fost îngăduitor şi totuşi neclintit. E foarte bine să ai capul în nori dar picioarele sunt pe pământ...
6) A avut disciplina necesară pentru a termina zidul! Oamenii de succes sunt oameni care duc la bun sfârşit tot cea ce încep.(Neemia 6: 15) Când slujba şi-a pierdut pasiunea el nu s-a dus în altă parte; A rămas acolo la timp şi ne la timp. Dacă vrei să fii un lucrător de succes trebuie să implementezi aceste principii şi în viaţa ta.

Lupta pentru integritate- UCB

„nu te abate nici la dreapta nici la stînga, si fereste-te de rau.” Pv. 4: 27

Nimic, absolut nimic nu este mai important pentru viitorul nostru decât integritatea personală. Webster o defineşte într-un singur cuvânt: onestitate! Poţi doar să ascunzi lipsa ei, dar nu pentru mult timp. Apoi asemenea unei fundaţii greşite, în timpul unei furtuni, totul se năruie. Poate fi mult mai rău dacă doreşti să continui aşa. Mai bine spus „eşti prins”. „Ca o potîrnichie, care cloceste niste oua pe cari nu le-a ouat ea, asa este cel ce agoniseste bogăţii pe nedrept; trebuie sa le părăsească în mijlocul zilelor sale, şi la urmă nu este decât un nebun.”
Să nu crezi că poţi face tot cea ce vrei în lucrurile mici, atât timp cât nu ai mari probleme în lucrurile mari. Prima ta minciună te-a făcut un mincinos, şi fie că furi cinci lei sau fie că furi un miliard, tot hoţ te numeşti. Filip Broks a spus, „Caracterul este format din micile probleme ale vieţii noastre.” Integritatea întotdeauna pune caraterul nostru deasupra câştigului personal, oamenii deasupra lucrurilor, principiile deasupra comodităţii, slujirea deasupra puterii, şi privirea pe termen lung deasupra celei pe termen scurt.
De fieare dată când încalci un principiu moral, devine mai greu să acţionezi cu integritate. Lucrurile pe care le-ai făcut în trecut poate fără prea multă băgare de seamă se vor întoarce la tine atunci când vei fi presat. De aceea dezvoltarea şi menţinerea integrităţii cere o vigilenţă constantă şi disciplină. John Weston a spus, „Trăieşte după următoarea regulă; nu face nimic de care să-ţi fie ruşine dacă s-ar scrie în ziarul de mâine.”

Numai pentru lideri- O inimă de slujitor-UCB

„Caci, ,,Dumnezeu sta împotriva celor mîndri, dar celor smeriti le da har.”

Adevăraţii slujitori se păstrează smeriţi pentru că auto-promovarea nu se amestecă niciodată cu slujirea. Ei nu slujesc pentru a câştiga aprobarea celorlalţi, ei trăiesc pentru o audienţă în care există Unul singur. Pavel a spus, „Dacă aş mai cauta sa plac oamenilor, n'as fi robul lui Hristos.” În lumina reflectorului n-ai mai găsi prea mulţi slujitori adevăraţi. De obicei ei omit reflectorul, dacă este posibil, şi slujesc în tăcere din umbră. Mulţi oameni încep slujirea ca slujitori şi încheie ca celebrităţi. Ei devin robiţi de atenţie, fiind tot timpul în lumina reflectoarelor, este posibil să orbeşti. Dacă slujeşti în obscuritate, simţindu-te anonim şi neapreciat, aminteşte-ţi, Dumnezeu te-a pus acolo cu un scop! Aşa că stai acolo până va alege să te mute. Slujirea ta prezentă contează pentru El!
Sunt sute de persoane ajunse la statutul de vedetă, dar nu vei găsi mulţi slujitori adevăraţi acolo. Ei cunosc diferenţa dintre poziţie şi importanţă. Tu ai câteva părţi proeminte ale corpului fără de care nu poţi trăi. Dar sunt şi acele organe ascunse ale corpului, aşa cum este inima, ficatul, plămânii, fără de care nu poţi trăi. Aşa se întâmplă şi în trupul lui Cristos; de obicei cea mai importantă slujire nu se vede. În cer Dumnezeu doreşte să răsplătească în mod deschis oameni de care n-am auzit niciodată; oameni care au învăţat copiii cu deficienţe, bătrâni care fac curat după serviciu, cei ce au genunchii tociţi de rugăciune de mijlocire, etc. „sporiti totdeauna în lucrul Domnului, caci stiti ca osteneala voastra în Domnul nu este zadarnica.” 1Cor.15: 58

Monday, October 6, 2008

Doctorul suprem

Doresc să merg mai departe cu mărturisirea experienţelor mele trăite cu Dumnezeu. La nici 3-4 ani după momentul întoarcerii mele la Domnul Isus Cristos, am experimentat o vindecare miraculoasă aşa cum citisem în cărţile celor ce au trăit minuni. Îmi amintesc că m-am simţit deoadată foarte rău. Aveam febră, nu-mi mai amintesc cât arăta termometrul, însă la scurt timp situaţia s-a înrăutăţit şi au început frisoanele. Tremuram foarte tare de frig, aşa că am hotărât să stau în pat, învelit cu o plapumă groasă pentru a mă încălzi. Fiind singur acasă nu am luat nici un medicament. În timp ce eram cu totul acoperit de frig, mi-am amintit că tocmai citisem într-o carte creştină, că atunci când treci prin momente critice sau eşti bolnav să îl lauzi pe Dumnezeu şi El te va elibera. Am coborât din pat, am luat chitara şi am început să cânt cu încredere singurele cântece creştine pe care le cunoşteam. Mi-am spus, “chiar dacă tremur de frig, eu tot îl laud pe Dumnezeu!”. Atunci s-a petrecut ceva uluitor şi foarte rapid. Am simţit ca o suflare care mi-a ieşit din gură, fără a fi comandată de mine. Imediat am presupus că frigurile m-au lăsat aşa cum citisem în Biblie despre vindecarea soacrei lui Petru. Aşa a fost. În clipele următoare frisoanele dispăruseră, mă simţeam foarte bine şi nu mai aveam deloc febră. Abia aşteptam să vină cineva acasă să-i spun despre miracolul care tocmai îl experimentasem. Am învăţat atunci cât este de important să îl lauzi pe Dumnezeu în orice situaţie. Când uiţi de problemele tale şi te focalizezi pe Creator, atunci experimentezi adevărata închinare. Atitudinea de victimă nu te ajută cu nimic. Însă închinarea însoţită de credinţă poate aduce mari minuni în viaţa ta. David spunea,
“El îţi iartă toate fărădelegile tale, El îţi vindecă toate bolile tale” Ps.103: 3, şi "Eu chem pe Domnul cel vrednic de laudă, şi sunt izbăvit de vrăjmaşii mei."2 Samuel 22: 4