Wednesday, December 9, 2009

CUM SĂ FACI FATĂ DEZAMĂGIRII (1) UCB

"Samuel creştea, Domnul era cu el" (1 Samuel 3:19)
Bine ai venit la viaţă; dezamăgirea este garantată! Webster defineşte dezamăgirea astfel: "când aşteptările nu se împlinesc, rezultatele sunt: mânie, frustrare, tristeţe şi descurajare", Iată câteva exemple care să te ajute când:
1) Eşti dezamăgit de cei pe care îi stimezi. Gândeşte-te la Samuel şi Eli (1 Samuel 1-4). Mama lui Samuel l-a încredinţat pe micuţ, Marelui Preot Eli, încrezătoare fiind că el îl va învăţa şi-l va pregăti pentru a intra în slujba lui Dumnezeu. Dar Eli avea o slăbiciune gravă de caracter. Era un părinte slab, pasiv, care stătea deoparte în timp ce fiii săi abuzau de privilegiile preoţeşti, aducând ruşine şi un nume rău lucrării. Cine l-ar fi blamat pe tânărul Samuel că a decăzut, când omul pe care îl stima atât de mult, a greşit atât de tare? Dar nu, el şi-a învins dezamăgirea şi şi-a aţintit privirea la Dumnezeu: "Samuel creştea, Domnul era cu el". In consecinţă, Dumnezeu l-a transfor¬mat în cel mai mare prooroc al lui Israel. Aşa că aţinteşte-ţi privirea la Dumnezeu.
2) Eşti dezamăgit de cei cu care trăieşti. Dacă există cineva care nu te poate dezamăgi, cu si¬guranţă e cineva din familia ta. Corect? Greşit! Întreabă-l pe Iosif. Când Dumnezeu i-a promis o pro¬movare, el s-a gândit că fraţii lui se vor bucura. Dar în schimb, ei au răspuns prin gelozie, ridiculizare şi resentiment, vânzându-l ca sclav. Departe de prieteni şi de casă, el a zăcut în închisoare pentru o faptă pe care nu a comis-o. Ce invitaţie la amărăciune, la recapitularea relelor care i s-au făcut şi la plănuirea unei răzbunări. Dar dacă ar fi făcut lucrul acesta ar fi murit ca un condamnat necunoscut într-o închisoare străină. Dar el L-a lăsat pe Dumnezeu să-L răzbune, folosind circum¬stanţele să-l pregătească şi să-l promoveze la poziţia de prim ministru al Egiptului: aşa trebuie să faci faţă dezamăgirii.

VEI FI SI TU UNUL DIINTRE El? UCB

"Dacă poporul meu.." (2 Cronld 7:14)
Nu cu mult timp în urmă cu toţii ne bucuram de o economie minunată. Extraordinar, cum se pot schimba vremurile? Preţurile exorbitante la combustibil ne fac să tragem maşinile pe dreapta, să parcăm consumatoarele de petrol şi să mergem cu autobuzul. Nu am auzit niciodată de "criza ipotecilor"; bursa a luat-o ameţitor în jos. Titlurile de ziare spun că un tsunami a lovit Burma şi că au murit 100.000 de oameni. China este lovită de cutremure şi mii de copii pier sub dărâmăturile şcolilor lor. Inundaţiile au lovit centrul şi alte teritorii din Anglia. Se pare că pătura securităţii noas¬tre a fost dată la o parte, iar zona noastră de confort a fost scuturată din temelii.
Dar există şi o alte versiune. Dacă asculţi, vei auzi: "Este timpul să-L căutăm pe Dumnezeu, să ne pocăim, să ne schimbăm modul de viaţă". Este un mesaj vechi pentru o generaţie nouă. "Dacă poporul Meu peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga, şi va căuta Faţa Mea, şi se va abate de la căile lui rele, îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul, şi-i voi tămădui ţara". Poate spui: "Dar lumea din jurul meu nu spune asta". Atunci analizează compania în care te găseşti! Domnul Isus a spus că atunci când un orb conduce pe un alt orb, amândoi cad în groapă.
Noi nu avem nevoie de o majoritate care să schimbe situaţia. Dumnezeu i-a spus lui Avraam că doar cincizeci de oameni cu inima curată vor putea salva Sodoma. Chiar şi într-o biserică îmbuibată unde se predică despre "ce va face Dumnezeu pentru tine şi cum să-L faci să te ajute" există o rămăşiţă care ştie ce însemnă trezirea şi cum să-L caute pe Dumnezeu până îl va găsi. întrebarea este: eşti unul dintre ei?

Wednesday, December 2, 2009

TE ÎNGRIJOREAZĂ BANII?

"Nu vă îngrijoraţi" (Matei 6:31)
Psalmistul a spus: "Am fost tânăr, şi am îmbătrânit, dar n-am văzut pe cel neprihănit părăsit, nici pe urmaşii lui cerşindu-şi pâinea" (Psalmul 37:25). Te-a dezamăgit vreodată Dumnezeu? Nu, şi nici nu o va face: "Veţi mânca şi vă veţi sătura, şi veţi lăuda Numele Domnului, Dumnezeului vostru, care va face minuni cu voi" (loel 2:26). Nu încerca să înţelegi toate lucrurile de unul singur. Ci mai bine sprijină-te pe Dumnezeu. "încrede-te în Domnul, şi fă binele; locuieşte în ţară, şi umblă în credincioşie. Domnul să-ţi fie desfătarea, şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima. Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în El, şi El va lucra" (Psalmul 37:3-5). Nu trebuie să faci decât ce ţi-a spus Dumnezeu: "...lucrează cu credincioşie după toată legea pe care ţi-a dat-o robul Meu Moise; nu te abate de la ea nici la dreapta nici la stânga, ca să izbuteşti în tot ce vei face. Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale, şi atunci vei lucra cu înţelepciune. Nu ţi-am dat Eu oare porunca aceasta: "Intăreşte-te şi îmbărbătează-te? Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci Domnul, Dumnezeul tău, este cu tine în tot ce vei face" (losua 1:7-9). Nu te îngrijora; Dumnezeu nu te va dezamăgi. "Nu vă îngrijoraţi, deci, zicând: "Ce vom mânca?" Sau: "Ce vom bea?" Sau: "Cu ce ne vom îmbrăca?"... Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihânirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra" (Matei 6:31-33). Relaxează-te, El este lehova Jireh: "Domnul poartă de grijă!"