M-am întors la Domnul Isus la vârsta de 15 ani, fiind primul creştin din familia mea. Nu am avut rude creştine din partea mamei şi nici din partea tatălui. La cinsprezece ani l-am cunoscut pe Domnul şi de atunci îl urmez cum pot şi cum ştiu eu mai bine. Îl laud pe Dumezeu că acum tatăl şi mama mea sunt creştini. L-am luat încă de la început pe Dumnezeu în serios, ştiind că este Tatăl meu am avut mari aşteptări de la El. Când citeam despre minuni în Biblie, mă gândeam că aşa ceva mi se poate întâmpla şi mie. Adesea mă rugam ca Dumnezeu să facă minuni şi în viaţa mea. Încă mai mă rog. Aveam un sentiment ciudat, parcă ştiam de undeva că Domnul are un plan măreţ pentru viaţa mea. Faptul că m-am născut într-o familie săracă a contribuit la îmbogăţirea vieţii mele de credinţă. Nevoile de tot felul mă puneau pe genunchi, şi de multe ori am experimentat minuni. Îmi aduc aminte că în una din zile s-a întâmplat ca şi alte dăţi să nu avem absolut nimic de mâncare. Noua mea viaţă de credinţă m-a ajutat să fiu încrezător fără a fi îngrijorat de lucrul acesta. Însă cei doi fraţi ai mei au început să găsească soluţii, ca de exemplu, s-o trimită pe mama să se împrumute de bani în vecini. În momentul acela m-a străfulgerat un gând. Ce-ar fi să-L pun pe Domnul la încercare de faţă cu fraţii mei, să-i cer o minune pe care ei s-o experimenteze şi astfel să se întoarcă la Domnul. M-am dus la ei şi le-am spus că dacă ne rugăm Domnul poate face o munune şi că ei, în felul acesta, pot vedea că Dumnezeu există. Am îngenunchiat toţi şi ne-am rugat ca Dumnezeu să se îngrijească de noi, astfel încât să avem ce mânca. Nici nu ne-am ridicat bine de la rugăciune, şi cineva a sunat la uşă. M-am dus repede să răspund şi am văzut la uşă un vecin care venea foarte rar la noi. Ţinea în mână o pungă de ouă şi o alta de mălai.
I-am mulţumit, am închis uşa, şi îmi amintesc că eram încă bulversat de viteza de răspuns la rugăciunea noastră. Erau câte două ouă de fiecare. Mi-am amintit atunci, că nu i-am cerut Domnului şi pâine. I-am cerut numai ceva de mâncare, dar El care le ştie pe toate a ştiut că avem nevoie şi de mălai pentru mămăligă. Fraţii mei au rămas foarte uimiţi de răspunsul promt la rugăciune. Era prea mult să fie doar o simplă coincidenţă! Atunci, îmi amintesc că au promis că vor veni la Biserică să-L caute pe Dumnezeu. Nu este o minune fabuloasă, însă pentru mine a însemnat foarte mult. Am descoperit că Dumnezeu este cu adevărat Unul căruia îi pasă de nevoile noastre. Am observat cât de promt poate fi Dumnezeu în ascultarea rugăciunilor. Problema este că de foarte multe ori nu primim ceva de la El, din cauza faptului că nu cerem, sau din lipsa credinţei. Atunci când cerem o minune, să fim absolut convinşi că El are o infinitate de modalităţi de a răspunde la problema noastră care, poate după raţiunea omenească, este fără soluţie.
No comments:
Post a Comment