Îngerii protectori

„Frica de oameni este o cursă”. Am copilărit în Ploieşti într-unul din cartierele renumite pentru vagabonzii lui. Fiecare zonă a cartierului avea o gaşcă, una mai periculoasă decât alta. Ani de zile am fost plin de spaimă, din cauza scandalurilor, furturilor şi bătăilor. Nimic nu era mai important pentru noi decât să ne ştim în siguranţă sau să să ştim că nimeni nu ne va lua banii din buzunar. Am fost fugărit, tâlhărit, înjurat şi chiar uşor bătut de „băieţii de cartier”, care nu aveau altă trabă decât să se joace pe bani. Când nu mai erau bani „ciupeau” banii de buzunar de la copiii lipsiţi de apărare care treceau prin zonă. Metoda era simplă: „Îmi dai bă’ banii din buzunar, sau îi iau eu şi-ţi dau şi bătaie!” De fugit, nu era o soluţie, aşa că trebuia să renunţi la bani în speranţa că scapi nebătut. Aşadar, am copilărit ştiind ce înseamnă viaţa în cartier. După ce m-am întors la Domnul, adolescent fiind, am experimentat de câteva ori avantajul de a fi „protejatul’ Tatălui. Am să va istorisesc experienţa care m-a eliberat de frica de oameni. Într-o seară înainte de noaptea învierii, unul din prietenii creştini, a venit să mă invite în oraş pentru, spunea el, a vesti Evanghelia celor ce merg la înviere. Deşi nu aveam chef, tocmai ieşisem din baie, mi-am spus că nu pot refuza „chemarea în lucrare”. Atunci, cu puţină naivitate, credeam că putem face aşa ceva. Ne-am dus în oraş şi pe drum am constatat că erau neobişnuit de mulţi vagabonzi pe străzi „dornici” să vină la învierea Domnului. Îmi amintesc, că prietenul meu a remarcat că mergem „ca prin filtru” din cauza faptului că nu se putea trece fără a ne intersecta cu una dintre multele găşti de pe stradă. Am spus atunci, uitându-mă la cer,că Cel ce a făcut mulţimea de stele va fi cu noi ca să ne apere de un eventual atac. Nici n-aveam idee că era o pregătire a ceea ce urma să se întâmple. După ce am ieşit din Catedrala oraşului, mergând spre casă, una dintre găşti s-a îndreptat spre noi. Am observat cu unul din gaşcă îşi bandaja fularul pe mână, pregătindu-se pentru bătaie. Imediat am realizat că vor scandal. Probabil că noi eram „prada” perfectă: prea liniştiţi pentru a riposta. Gaşca de bătăuşi a trimis pe unul care a începu să spună că eu i-aş fi furat unuia dintre ei şapca. Era limpede că acesta era pretextul de a ne bate, aşa că explicaţiile noastre nu au avut nici un efect. După ce s-a dat primul pumn, toţi ceilalţi din grupul nostru au reuşit să fugă, iar eu fiind într-un colţ de clădire, am fost înconjurat de bătăuşii care au trecut la „treabă”. Am avut timp doar să strig, Doamne Isuse ajută-mă Tu! Au urmat picioare în burtă, în faţă, în spate. Peste tot. Aproximativ 8 inşi loveau în mine din toate părţile. Nu ştiu cum, dar Dumnezeu îmi dăduse o pace supranaturală şi aşteptam să văd cum va lucra Dumnezeu. Când ei loveau nu simţeam absolut nimic. Deodată, toate loviturile le auzeam înfundate ca şi cum aş fi fost într-un submarin etanş, sau înconjurat de multe perne. Atunci, am gândit că m-au bătut atât de rău încât sunt amorţit. După ce au obosit, au plecat. M-am dus acasă fiind pe deoparte supărat din cauza faptului că am fost bătut, şi totodată bucuros că n-am simţit nimic. Îmi spuneam că voi ajunge acasă şi mă voi uita în oglindă să văd câte vânătăi am. Abia în faţa oglinzii am înţeles că Domnul a făcut un miracol: Îngerii Lui m-au înconjurat şi m-au protejat de bătaia care putea să mă trimită direct la spital. Nu aveam nici măcar o zgârietură. Mai uimiţi au fost prietenii mei care erau aproape convinşi că voi ajunge la spital. Ei fuseseră, de departe, martorii acelei bătai.  
Am ştiut că tocmai trăisem poate, cea mai mare minune din viaţa mea „ Îngerul Domnului tăbărăşte în jurul celor ce se tem de El, si-i scapă din primejdie.”
Această experienţă m-a convins că Domnul nu vrea să mai am frică de oameni. Atunci am fost eliberat. Biblia spune „Frica de oameni este o cursă, dar cel ce se încrede în Domnul n-are de ce să se teamă.”